INSCRIERE INVATAMANT PRESCOLAR 2024-2025
Plan de scolarizare învatamânt anteprescolar/prescolar 2024-2025
Informatii înscriere învatamânt anteprescolar/prescolar pe unitati de învatamânt pentru anul scolar 2024 – 2025
Calendarul înscrierii copiilor antepreşcolari şi preşcolari în anul şcolar 2024-2025
Etapa de reînscrieri 20-24 mai 2024
Sunt reînscrişi copiii care au frecventat unitatea de învăţământ în anul şcolar curent şi care urmează să o frecventeze şi în anul şcolar următor, ca urmare a exprimării acestei opţiuni de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora, printr-o cerere scrisă.
Pentru unităţile de învăţământ care au şi grupe de nivel antepreşcolar, în baza continuităţii, copiii de 3 ani din grupa mare de la creşă pot fi reînscrişi în grupa mică de la grădiniţă, în limita locurilor disponibile pentru acest nivel de vârstă şi în ordinea descrescătoare a vârstei, dacă părinţii solicită acest lucru. În situaţia în care, prin aplicarea criteriului vârstei, numărul cererilor depăşeşte numărul locurilor disponibile, departajarea se face prin aplicarea criteriilor generale, respectiv specifice de departajare, menţionate la art. 6 din Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preşcolar şi/sau antepreşcolar şi în servicii de educaţie timpurie complementare, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.018/2024.
Etapa I din cadrul procesului de înscrieri 27 mai-14 iunie 2024
Copiii sunt înscrişi în această etapă pe baza dosarelor depuse la unităţile de învăţământ de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi a celor trei opţiuni exprimate, în limita locurilor din planul de şcolarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.
- 27-31 mai 2024 (colectarea cererilor)
- 3-5 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza I – prima opţiune)
- 6-10 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza a II-a – a doua opţiune)
- 11-12 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza a III-a – a treia opţiune)
Etapa a II-a din cadrul procesului de înscrieri 17 iunie-5 iulie 2024
În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unităţile de învăţământ de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi a celor trei opţiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse.
- 17-21 iunie 2024 (colectarea cererilor)
- 24-26 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza I – prima opţiune)
- 27 iunie-1 iulie 2024 (procesarea cererilor din faza a II-a – a doua opţiune)
- 2-4 iulie 2024 (procesarea cererilor din faza a III-a – a treia opţiune)
Etapa de ajustări 19-29 august
În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscrişi în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ/ISMB şi pe baza dosarelor depuse de părinţi la inspectoratul şcolar. La această etapă au acces următoarele categorii de copii:
- copiii care au rămas nerepartizaţi după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani şi de 5 ani;
- copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învăţământul primar şi nu au fost admişi ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE;
- copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în grupa mică din învăţământul preşcolar.