Proiecte educaționale
Activități diverse pentru dezvoltarea elevilor noștri.


Olimpiada Națională a Meșteșugurilor Artistice Tradiționale Sibiu, 20–24 august 2025
Elevi din Vrancea, și de la școala noastră la Olimpiada Națională de ,,Meşteşuguri artistice tradiţionale” – Sibiu, ediţia a XXVIII-a
21 august, la Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, a debutat faza naţională a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Evenimentul reuneşte elevi din toată ţara, pasionaţi de arta populară şi păstrarea tradiţiilor.
Judeţul Vrancea este reprezentat de un grup de elevi talentaţi, însoțiți de domnul director Trestianu Gabriel, participă la diverse secţiuni ale competiţiei, aducând în faţa publicului frumuseţea meşteşugurilor tradiţionale vrâncene.


Ansamblul folcloric al școlii noastre a participat la Festivalul Folcloric „Pe Plaiul Tojanului” – ediția a LVI-a
Paltin, 27 iulie 2025
Cu emoție și bucurie, copiii noștri au urcat pe scenă purtând cu mândrie portul popular și au adus în fața publicului frumusețea tradițiilor noastre. Ansamblul școlii noastre a reușit să transmită prin cântec și joc dragostea pentru folclorul autentic și respectul pentru rădăcinile noastre.
Au fost însoțiți și susținuți de domnul director Trestianu Gabriel și de doamna profesor consilier educativ Marcu Dana.
Mulțumim tuturor organizatorilor:
Consiliul Județean Vrancea, Centrul Cultural Vrancea, Primăria Paltin, Consiliul Local Paltin și Obștea Paltin pentru invitație și pentru efortul de a păstra vie tradiția prin acest festival minunat!
Suntem mândri de elevii noștri și de felul în care au reprezentat școala și comunitatea!
#PePlaiulTojanului #Folclor #Tradiții #AnsamblulȘcolii #Paltin2025 #MândriDeTradiții




Festivitatea de premiere – Un moment de bucurie și recunoștință
Am trăit un moment cu totul special: festivitatea de premiere, plină de emoție, zâmbete și aplauze!
A fost o zi în care am celebrat reușitele, munca și dedicarea celor care au pus suflet în tot ceea ce au făcut.
Am surprins în imagini clipe de neuitat – diplome, îmbrățișări și priviri pline de mândrie și emoție.
Felicitări tuturor celor care au fost premiați, dar și celor care i-au susținut în tot acest parcurs – profesori, părinți, colegi și prieteni.
Fiecare premiu înseamnă mai mult decât o diplomă – e o dovadă a pasiunii, a perseverenței și a muncii sincere.
Cu inima plină de recunoștință, păstrăm aceste momente ca pe o amintire dragă și privim cu încredere spre noi începuturi!
Vacanță frumoasă tuturor!
Banchetul Promoției 2025 – Eleganță, emoție și un final de drum plin de speranță !
Într-un cadru deosebit, la Căminul Cultural din Vintileasca, elevii promoției 2025 au sărbătorit finalul unei etape importante din viața lor, încheierea gimnaziului. Banchetul a fost mai mult decât o petrecere: a fost o seară plină de emoție, recunoștință, prietenie și bucurie.
Privindu-i pe absolvenți, ne-am amintit cât de mult au crescut, nu doar în ani, ci în curaj, maturitate și vise. Am văzut în ochii lor speranță și încredere, am simțit că lasă în urmă amintiri frumoase și pornesc mai departe cu sufletul plin.
Mulțumesc părinților care ne-au fost parteneri în toți acești ani, oferindu-le copiilor sprijin necondiționat. Mulțumesc cadrelor didactice care i-au format cu răbdare și dăruire. Mulțumesc doamnei diriginte care le-a fost alături în parcursul lor educațional!
Promoția 2025 rămâne parte din sufletul școlii noastre. Le dorim un drum frumos înainte, cu împliniri, alegeri înțelepte și încredere în propriile forțe.
→
→
→
→
La Vintileasca, ziua Iei a fost sărbătorită într-un cadru de poveste, plin de culoare, emoție și respect pentru valorile autentice ale satului nostru. Evenimentul a avut loc în cadrul concursului local „Comoara din lada cu zestre”, unde portul popular a fost vedeta zilei, iar fiecare ie purtată a spus o poveste despre identitatea, credința, rădăcina comunității noastre.
Costumele tradiționale, atent păstrate și transmise din generație în generație, au fost prezentate cu mândrie de elevi, sprijiniți de cadrele didactice și de părinți. A fost o adevărată lecție vie de cultură, în care tradiția a fost purtată cu emoție, bucurie și demnitate.
Mulțumim tuturor celor implicați în buna desfășurare a concursului: membrilor juriului – doamna Floarea Țăpor, domnișoara prof. Cătălina Cora, domnul drd. Costel Cocîiu și domnul primar Tudorel Vâlcociu, pentru implicare, obiectivitate și aprecierea valorilor culturale prezentate.
Mulțumim tuturor cadrelor didactice, copiilor și părinților pentru efortul, dedicarea și implicarea deosebită. Fiecare contribuție a contat în construirea unei atmosfere de sărbătoare și respect pentru tradiție.
Proiectul a fost inițiat de domnul prof. dr. Gabriel Trestianu, directorul Școlii Gimnaziale “Regina Maria” Vintileasca, alături de colectivul de cadre didactice, care au dat dovadă de profesionalism și devotament față de educație și patrimoniu.
Concursul „Comoara din lada cu zestre” nu a fost doar o competiție, ci o formă de respect închinată portului popular, un moment de reafirmare a identității noastre culturale și o celebrare a moștenirii comune.
La Vintileasca, tradiția nu este doar păstrată, ci este trăită cu suflet!
Atunci când iubești ceea ce faci, nimic nu-ți mai pare greu!
Ziua Iei la Vintileasca – O poveste cusută cu fir de tradiție și suflet românesc!








Plantăm pentru viitor – O lecție care prinde rădăcini!
Promoția 2021-2025!
În fiecare an, în curtea școlii noastre prinde rădăcini nu doar un copac, ci și o amintire, o promisiune și o lecție de viață. La ultima oră de educație socială, împreună cu elevii clasei a VIII-a, ne adunăm într-un cerc tăcut de emoții și speranțe pentru a planta, simbolic și concret, viitorul. Este momentul culminant al proiectului educațional „PLANTĂM PENTRU VIITOR”,
Pentru domnul profesor, această ultimă oră nu este doar o lecție încheiată, ci o moștenire lăsată în sufletul fiecărui copil. Copacul plantat împreună devine o mărturie vie a unei legături care nu se termină odată cu clopoțelul ultimei ore, ci continuă să crească, să respire, să inspire.
Fiecare săpătură în pământ e o întoarcere la rădăcini. Fiecare copac plantat e o pagină scrisă într-un jurnal colectiv al generațiilor. Poate că astăzi pare doar un gest simbolic, dar peste ani, când foștii elevi se vor întoarce în curtea școlii, își vor aminti de acea zi – de râsete, de emoții, de solemnitatea clipelor, de promisiunea tăcută că lumea poate fi mai bună dacă fiecare dintre noi alege să lase ceva frumos în urmă.
,,Plantăm pentru viitor” este mai mult decât un proiect. Este un testament al învățăturii, un manifest pentru responsabilitate și continuitate. Prin acest copac, fiecare generație lasă o parte din ea aici, în grădina școlii – o dovadă vie că educația înseamnă nu doar cuvinte, ci și fapte care cresc odată cu timpul.
Așa se încheie fiecare drum al clasei a VIII-a – nu cu un simplu „la revedere”, ci cu un început tăcut și verde, o sămânță pentru un viitor mai bun.







